Comunicat privind situația grea de Iarnă
Primăria Comunei Fîrliug
Anunță populația că în cursul acestei zile, între orele 12-14, primarul comunei, domnul Borduz Ioan a avut o întâlnire cu prefectul Județului Caraș-Severin, domnul Matei Lupu.
Primarul Comunei Fîrliug a prezentat situația grea în care se află comuna noastră din punct de vedere al alimentării cu energie electrică ca urmare a unor defecte grave pe liniile de alimentare cu energie electrică de 110 KV.
În urma demersurilor și măsurilor stabilite anterior, Fîrliugul, a fost realimentat parțial cu energie electrică printr-un generator pe una din liniile de 110, dorind ca în cel mai scurt timp U.A.T Fîrliug să fie racordată în totalitate la rețeaua de alimentare cu energie electrică și viața să se desfășoare în condiții de normalitate.
Ne cerem scuze fîrliugenilor pentru depistarea și remedierea cu mare greutate a avariilor liniilor de înaltă tensiune, situate la câțiva km de comună, specificând faptul că datorită condițiilor meteo grele de iarnă chiar și orașe mari precum Lugojul suferă.
Informăm populația că în cel mai scurt timp vom reveni la o situație normală, atât în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică și alimentarea cu apă dar și cu deszăpezirea drumurilor.
Mulțumim pe această cale Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin, domnului prefect Matei Lupu, care în rolul de președinte al Comitetului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a decis, împreună cu reprezentanții ISU și ENEL ca Fîrliugul, una dintre comunele rămase în beznă, să primească un ajutor în situația dificilă pe care o traversează, urmând ca după rezolvarea problemelor ENEL, aceste generatoare să ajungă și la alte comune din apropierea localităților nealimentate cu energie electrică.
Cu stimă şi consideraţiune,
PRIMAR SECRETAR
JR. BORDUZ IOAN GAL Francisc Remus