HOTĂRÂREA nr. 50 / 25.07.2019 Privind Trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al dreptului de proprietate al imobilului identificat prin C.F. nr.34385, nr. cadastral 34385 situat în satul Dezești aparţinând domeniului public al c
Luând in considerare Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice, dreptul de administrare aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local. Titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de constituire.
Potrivit art. 363 din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ,legiutorul instituie ”Reguli speciale privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat”. Potrivit acestor prevederi vânzarea bunurilor aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile prevăzute la art. 334-346, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 311, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
Stabilirea oportunităţii vânzării bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi organizarea licitaţiei publice se realizează de către autorităţile prevăzute la art. 287, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
SECRETAR
GAL Francisc Remus